ro . ru . en

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova

Noutati . Reportaje . Articole recente



Anomaliile mătcilor

Pe lângă bolile infecto-contagioase, mătcile pot prezenta şi un număr mare de anomalii, produse fie de procese distrofice ale sistemului neuro-endocrin, fie de natură congenitală.

Mătcile manifestă tulburări fiziologice legate de vârstă, care se manifestă prin modificări structurale. Astfel apare atrofierea glandelor producătoare de venin, închiderea la culoare a tubilor Malpighi, pigmentarea ţesutului adipos, fibrozarea şi calcifierea valvei vaginale etc.

Ca urmare a unor tulburări nervoase, la mătci se pot observa pareze, paralizii precum şi depunerea de ouă nefecundate. Aceste tulburări apar ca urmare a unor traumatisme fizice survenite cu ocazia marcării, tăierii aripilor sau altor manipulări, precum şi ca urmare a unor disfuncţiuni ale sistemului neuroendocrin.

Dintre tulburările somatice se pot aminti: mătci pitice (apar când culesul în natură este insuficient şi nu determină modificări în structura internă sau externă), mătci cu extremităţi somatice anormale (cu aripile sau membrele slab dezvoltate, anormale, nu pot zbura şi nu se pot menţine pe suprafaţa fagurilor), ginandromorfismul (apariţia, ca urmare a unor factori nefavorabili de mediu pe acelaşi individ a unor organe proprii celor două sexe), ciclopismul (prezenţa unui singur ochi compus, de formă semilunară, dispus central), microcefalia (apariţia unor albine cu capul mai redus) etc.

Aparatul şi organele de reproducere pot prezenta următoarele modificări: aplazia ovarelor (ovare complet nedezvoltate), atrofia ovarelor (mătcile au fost normale, dar ca urmare a unui dezechilibru neuroendocrin, depunerea de ouă se diminuează), hipoplazia ovarelor (dezvoltarea insuficientă a oviductelor, ovare reduse ca volum, consistenţă şi culoare modifi­cate, sterilizate), obstrucţia ovarelor (stagnarea spermei în oviducte ca urmare a nedezvoltării corespunzătoare a veziculei spermatice), obliterarea oviductelor prin calculi rectali (intestinul posterior supraîncărcat cu concreţiuni calcaroase, obliterează căile genitale) etc.

Unele mătci pot deveni trântoriţe, adică din ouăle depuse de ele se nasc numai trântori, fie datorită expulzării cantităţii de spermă, fie ca urmare a unor tulburări funcţionale cauzate de un spasm nervos la nivelul sfincterului receptaculului seminal, care împiedică ieşirea spermatozoizilor pentru un moment. Uneori, ca urmare a unei infecţii virale, spermatozoizii prezintă degenerări morfologice, cum ar fi răsuciri, încovrigări şi alte forme bizare, acestea influenţând negativ evoluţia embrionului.Mătcile cu diverse anomalii trebuie înlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte mătci tinere şi prolifice.