Noutati . Reportaje . Articole recente
Polenul (Partea I)
Polenul se găseşte sub forma unui praf foarte fin în anterele florilor. Este alcătuit din grăuncioare de diferite forme şi culori caracteristice fiecărei plante. Se deosebeşte prin forma suprafeţei exterioare, prin conţinutul diferit în substanţe nutritive, vitamine etc.
Polenul poate fi obţinut prin recoltarea directă de către om, de la plantele care au cantităţi mari sau cu ajutorul albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obţinut cu ajutorul albinelor este mult mai valoros, deoarece este adunat de la mai multe flori (poliflor) la care albinele au mai adăugat nectar şi salivă.
În medie, albina poate aduce la un zbor 12-15 mg polen, adică aproximativ 1/10 din greutatea ei corporală.
Singurul mijloc de a obţine polen pur în cantităţi importante şi în condiţii economice acceptabile este folosirea colectorului de polen. Colectoarele sunt dispozitive care se fixează la urdiniş, având orificii prin care albinele sunt obligate să treacă la intrarea în stup. Datorită frecării de marginile acestor orificii, polenul se scutură pe un grătar de unde cade în tăvi. Cele două rânduri de orificii prin care albinele sunt nevoite să treacă ca să pătrundă în stup sunt aşezate la distanţă de 5 mm. Colectoarele de polen în timpul culesului mare se scot.
Polenul recoltat în colector, odată uscat, este mult diferit de cel care se poate culege direct de pe staminele florilor. Practic, albina culegătoare nu-şi poate confecţionează ghemotoacele de polen fără a adăuga polenului cules de pe antene un liant care le dă coeziunea indispensabilă pentru a se ţine în coşuleţele celei de a treia perechi de picioare. Acest liant este un amestec de nectar sau de miere cu salivă. Se ştie că această salivă este bogată în enzime şi în substanţe diverse. Polenul din ghemotoace este deci un produs mixt, vegetal şi animal. În consecinţă nu este prea uşor să deosebeşti, dintre proprietăţile polenului din ghemotoace, pe cele care provin de la plantă de cele care provin de la insectă.
Compoziţia
Polenul este alimentul plastic al albinelor (spre deosebire de nectar, aliment energetic). El aduce în acelaşi timp proteinele, glucidele, lipidele, vitaminele şi sărurile minerale indispensabile albinei.
Compoziţia chimică a polenului este foarte variată în funcţie de plantă. Compoziţia polenului a făcut obiectul a foarte numeroase studii comparative. Polenul are o compoziţie variabilă în funcţie de plantele de la care provine. Astfel conţinutul în proteine poate varia între 7 şi 30%, în medie este de ordinul a 20%. Cea mai mare parte a acizilor aminaţi sunt prezenţi fie în stare liberă, fie în proteine. Extractul eteric, adică fracţia lipidică a polenului, este foarte variabilă, în funcţie de calitatea anemofilă sau entomofilă a polenului. Polenurile anemofile sunt în general mai sărace în lipide decât polenurile entomofile, îmbrăcate într-un liant gras, astfel polenul de păpădie conţine mai mult de 14% lipide, în timp ce polenurile de pin deabia depăşesc 2%.
Glucidele din polen sunt mai ales zaharuri ; o bună parte din aceste zaharuri (glucoza, levuloză) provin din nectarul folosit de albină pentru confecţionarea ghemotoacelor de polen. Conţinutul mediu în zaharuri al ghemotoacelor de polen este de 15% ; la acesta se adaugă hidraţii de carbon alţii decât zaharuri, şi în special amidonul şi celuloza. Polenul este relativ bogat în vitaminele din grupa B, dar în egală măsură se găseşte vitamina C şi cantităţi importante de caroten şi carotenoizi.
Printre pigmenţi, notăm prezenţa rutinei, care se ştie că sporeşte rezistenţa vaselor capilare.
Lucrările de biochimie referitoare la compoziţia polenurilor sunt atât de abundente încât ar trebui un întreg capitol numai pentru a le rezuma. În ciuda acestei documentaţii abundente dosarul medical al polenului rămâne destul de subţire dacă ţinem seama numai de lucrările realizate cu metode ştiinţifice. Vom remarca şi aici ca şi pentru miere : polenurile nu reprezintă un produs cu compoziţie fixă şi stabilă. Rezultatele obţinute în clinică nu sunt utilizabile în mod real, decât în măsura în care polenul care a servit la experiment este perfect cunoscut din punct de vedere botanic şi al stării de conservare.